Cand nu mai ai nimic de pierdut

Cand nu mai ai nimic de pierdut? Asta ar fi o intrebare. Cand ajungi la acel capat? Si de ce?
Greu de raspuns. As zice ca nu mai ai nimic de pierdut atunci cand ai perdut singurul lucru care conta, singurul lucru care iti lumina fata doar gandindu-te la el. Acel lucru care te facea sa te trezesti dimineata mai devreme, sa te grabesti spre destinatie, sa alergi ca sa nu pierzi trenul, sa-ti faci calcule incercand sa mai storci o zi libera de la scoala sau de la servici.
Acel lucru care te facea sa renunti la orice daca era cazul, si nici macar nu aveai acel sentiment de goliciune pe care il ai in urma unei renuntari, de ce? Pentru ca de fapt nu era vorba de a renunta era vorba de alegere. Si stiai prea bine care e alegerea ta.
Si daca totul era atat de clar. Si mergeai intr-o directie neschimbata, totusi stai sa te gandesti ce s-a intamplat, in ce moment ai intrat pe contrasens, in ce moment ai calcat pe marginea cladirii si ai alunecat. Doctorii vor da din umeri, vor spune ca e un caz ciudat, cei din jur vor aduce explicatii absurde, dar macar vor incerca. Dar tu? tu ce explicatii gasesti? Ce stii tu de fapt? De fapt habar nu ai, ca si cum n-ai fi fost acolo, oricum explicatia e undeva in adancul tau, problema e nu ca nu o poti gasi, ci ca pana la urma e mai bine sa n-o stii. Pana la urma cu ce ajuta o explicatie... cu nimic. Mai bine o lasi asa...sau? Cum e mai bine pana la urma? Sa-ti analizezi toate greselile, sa stii exact ce s-a intamplat, mintindu-te ca nu o sa mai repeti aceeasi greseala... Hm... oare n-o s-o mai repeti? Sau de fapt nici macar n-o sa mai ai sansa s-o repeti...pentru ca nu mai ai nimic de pierdut...?

cadere libera

Fiinte fragile mai suntem. Atat de usor ne plafonam si, atunci cand o luam pe panta asta parca uitam sa ne mai oprim. Intram intr-un cerc vicios, din care unii reusesc sa iasa, tarziu, altii niciodata. Si ca sa nu ne dam seama ca am ajuns acolo, ca am devenit palizi, plati, lipsiti de tresariri, ne mai batem capu' din cand in cand cu o problema "complexa" si mai ales "complicata" care ne ocupa timpul. Si astfel devenim OCUPATI, arta de a fi ocupati fara sa facem nimic, o stapanim cu totii la un moment dat cu maiestrie. Unii devin maestrii Zen ai acestui mestesug, altii se multumesc sa ramana la un nivel mediu, si mai sunt acei cativa care deschid ochii, isi dau cu capu de pereti, isi trag palme si devin deodata Liberi.
Adica in ce moment am ajuns sa fim dezinteresati de libertate(si aici nu vorbesc de libertatea politica, civica, ci de aceea libertate care e cel mai greu de obtinut si cel mai usor de pierdut), suntem mai interesati de tipare, de programe peste programe, de progamari, de planuri care sa ne tina ocupati pana la sfrasitul vietii. Si de ce? Pai e foarte simplu(e doar umila parere a unui muritor), nu vrem sa ne dam seama si sa recunoastem ca viata trece pe langa noi, ca nici nu bagam de seama cum ne irosim, ne pierdem mereu si mereu.
Desi, atunci cand devii constient de acest lucru, devii foarte trist. Extrem de trist, tristete ce nu dispare cu una cu doua pana nu te gasesti. Si incepi sa cauti peste tot, printre cartile din pod, printre lucrurile pe care le-ai dat uitarii,cauti si cauti si nu gasesti nimic. Si tristetea se adanceste si mai mult. Lupta asta pentru libertate e obositoare, te darama, te consuma si pana la urma nu ai nici o garantie ca vei castiga. Dar hei, de fapt cred ca asta e viata: nu ai niciodata garantia ca o sa castigi, dar asta nu inseamna ca trebuie sa renunti, oricat de zadarnic ar parea.
Si totusi, stau acum si ma intreb, cum e mai bine? Sa traiesti in nestiinta, sa nu cunosti nicodata ce inseamna Libertatea, sa nu tanjesti dupa ea, sa nu ajungi sa te chinuie niciodata. Nu ma pot hotara ce e mai trist: Ignoranta sau cunoasterea si aspiratia spre ceva ce te poate inalta sau te poate dobora si mai tare? Eu prefer sa tintesc spre luna, chiar daca nu ajung pana acolo, macar pentru moment voi stii ca am fost printre stele. (Asta e una din zilele alea in care ma chinuie intrebari si suferinte metafizice.)

Trecutul imediat sau trecutul indepartat

Nu am mai scris de foarte mult timp, s-au intamplat multe si probabil ca am avut nevoie de o pauza. Mi-am pus gandurile in ordine si am decis sa revin. Acum la sfarsit de noiembrie, inceput de decembrie. Ciudat cum in pragul fiecarui sfarsit se intrezareste un inceput. Doua concepte ce par sa coexiste. Si pentru ca vrem sa fim optimisti si pentru ca poate ne ajuta sa mergem ma departe, nici nu am vrea sa ne gandim ca in pragul unui sfarsit nu mai intrezarim nici un inceput.
In ultimul timp am vazut multe sfarsituri si am intrezarit multe inceputuri. Nu o sa intru in detalii prea profunde pentru ca de unele lucruri nici macar hartia nu e demna sa le vada.
O sa cobor foarte brusc in prozaicul ce ne inconjoara, in realitatea imediata. Si cum luna aceasta avem parte de marea schimbare a anului, avem parte de alegeri, am avut parte de o campanie electorala, sau mai bine zis de o reprezentatie grotesco-hilara. Totul a devenit banal, chiar si circul de prost-gust afisat. Ne-am obisnuit atat de tare cu prostia si incompetenta, cu minciuna si demagogia, incat trecem cu vederea atat de usor totul.
E trist ca am ajuns sa nu ne mai revoltam in legatura cu nimic, sau sa ne revoltam doar de dragul revoltei si nu al unei cauze. Oamenilor nu le mai pasa cine ajunge presedinte, cine este premier, daca este. Toate show-rile afisate in ultimul timp in arena politicianismului, mai degraba decat a politicului, toate astea au dus la o credibilitate tot mai scazuta a institutiilor care ne guverneaza. Oamenii astia s-au jucat luni de zile de-a numirile, la un moment dat nici nu mai stiam cine este premier, la un moment dat nici nu mai aveam premier. Cred ca au facut o mare greseala, stiti bancu ala cu managerii? De ce nu pleaca toti mangerii o data in vacanta? Pentru ca asa si-ar da seama angajatii ca treaba merge si fara ei. Pai la noi marii nostrii manageri au facut greseala fatala. Au cam plecat, nu in vacanta, dar au plecat, au fost dati la o parte-unii cu vorba buna altii cu sutul de rigoare in posterior. Si tara a mers la fel, sau aproape la fel.
Si dupa ce ne-au delectat cu alba neagra avand pe post de pahare niste pretendenti la postul de premier, in mod ironic vin alegerile, perioada aia mareata din orice democratie in care poporul isi spune opinia si, mai mult opinia exprimata are efect.
Campania se arata a fi inca una ca toate celelalte, aceeasi candidati care ne bantuie cu candidaturile lor de ani de zile, mici exceptii pe ici pe colo. Si totusi a aparut un candidat care nu se inscria deloc in tiparul romanesc. Tanar, intreprinzator, intelectual,profund implicat in social. Da vorbesc despre Remus Cernea. Pe care l-am votat si eu, ca multi tineri din generatia mea. De ce, s-ar intreba unii. Pentru ca ma reprezinta cu adevarat, pentru felul liber in care gandeste, pentru ca poate tine un discurs coerent fara sa se balbaie sau sa spuna cine stie ce enormitati, fara sa vorbeasca agramat, pentru ca stie sa conjuge verbul "a fi", pentru ca are idee cine este Schopenhauer sau Kant, pentru ca nu a fost activist de partid(partidul comunist), pentru ca nu a fost informator al securitatii, pentru ca priveste spre viitor. Lista ar putea continua la nesfarsit.
Cu toate astea ma trezesc in turul doi si sincer nu stiu ce sa aleg dintre un trecut imediat si un trecut ceva mai indepartat. Scenariul e acelasi, s-a mai intamplat si in 2004, doar distributia s-a schimbat pe alocuri. Voi ce alegeti? Care trecut?

brandul

va propun un chestionar despre implicatiile brandului in viata sociala romaneasca. Imi fac licenta pe acest subiect si vreau sa aflu parerea voastra. cat de important este brandul pentru romani, cat de mult isi ghideaza alegerile in functie de branduri, are oare cultura noastra vreo influenta asupra brandurilor pe care le alegem. Iata doar cateva din intrebarile la care imi propun sa raspund prin acest studiu de caz.

Oamenii fiinţe superioare....?

Atâta ne tot lăudăm că suntem fiinţe superioare, extraordinare. Da dacă ne uităm puţin la comportamentul nostru apare întrebarea...Suntem oare?
Suntem uşor de condus, de manipulat, credem tot ce ni se spune, mai ales dacă a spus-o Esca la televizor: "Sigur e adevărat ca doar nu ar minţi Esca", că doar postul de televiziune nu are nici un interes să ne manipuleze, să ne facă să credem toate porcăriile, să ne dezinformeze în stil mare.
Suntem o societate (ne)democratică, toată lumea este sinceră, nu există agende ascunse ale mass-mediei, întotdeauna ne expun informaţiile obiectiv, fără ocolişuri, fără să ne manipuleze în vreun fel.

Şi noi suntem nişte naivi incurabili, fiinţe absolut naive. Nu ne deosebim cu mult de câinele ăla pe care îl ţii în curte ca animal de companie şi îl dresezi să nu facă caca pe covor, să se rostogolească, să şadă şi din când în când să-ţi aducă şi ziarul. Sigur e o metaforă dar cei care ştiu, cunosc despre ce vorbesc..