Fericirea are gust de paine cu unt

     Da...o sa scriu despre fericire, nu  in general, ci in mod subiectiv...vorbesc doar in numele meu.
    Am redescoperit gustul fericirii(o sa va rog sa ma scuzati daca va creste glicemia), da poate suna siropos, dar asta e...
    Mi-am adus aminte de copilarie, cand totul era simplu, fericirea pura si simpla, ca o felie de paine cu unt pe care o infulecai in fuga, pentru a mai rapi cateva ore de joaca.
      Exaltarea pe care o simteai atunci cand fugeai cu felia de paine intr-o mana si cu cealalta trageai usa dupa tine, in timp ce mama iti striga ora la care sa fi in casa.
         Dar o data ce inchideai usa dupa tine, ti se deschidea poarta unei lumi in care totul era posibil, in care frunzele capatau puteri supranaturale, in care simple bete aveau puterile unui Excalibru, si umbra unui copac te facea invizibil.
          Uneori stau si ma intreb in ce moment al vietii lasam toate astea in urma si hotaram sa ne luam costumul de oameni seriosi. Ne incruntam, ne aplecam de spate, si devenim prea ocupati pentru a fi fericiti.
           Oare chiar merita sa renuntam la fericire in cea mai pura forma a ei, pentru o viata in care si un simplu si sincer zambet necesita eforturi supranaturale. Oare se poate trai  o viata intreaga cu un zambet fals si un costum serios?? Fara sa te poti bucura de gustul unei felii de paine cu unt...
           

Revenire...

Revenire....
Wow...au trecut cateva luni bune (chiar minunate) de cand nu am mai scris. Nu, motivul nu este acela ca mi-ar fi secat inspiratia, sau ca mi-as fi pierdut pasiunea pentru scris, ci doar ca viata mea s-a schimbat, in bine as putea zice, dar, din pacate, nu am mai avut timp sa astern pe hartia blogosferei tot ce mi s-a intamplat...si da au fost multe.
    Dar o sa o luam incet, incet si incepem cu decizia care a deschis un nou capitol in viata mea....Am decis, in cele din urma, sa ma mut din Romania, nu, nu pentru ca nu imi place tara mea, ci pentru ca am vrut sa traiesc experienta unei alte culturi, un alt mediu si binenteles sa castig mai multi bani.
    Asa ca am plecat in Germania, in Rust, un orasel foarte mic, aproape satuc, care s-ar fi bucurat de aceeasi notorietate si monotonie ca si orasul meu natal, Resita, daca nu ar fi existat Europa Park.
     Si asa am plecat eu din "locul caldut" pe care l-ar fi reprezentat jobul meu in banca...spre necunoscut. Multi au spus ca ar fi o greseala sa imi parasesc "ilustra " mea cariera in banca pentru necunoscutul strainatatii. Si cum eu nu prea plec urechea la ce spun ceilalti, si intotdeauna fac doar ce ma taie capul, am plecat.
   De aproape patru luni traiesc si lucrez in Germania si pot spune ca imi place, si ca intr-un fel sau altul mi-am gasit locul.
    Aici viata are alt ritm, iar faptul ca in fiecare zi intalnesti oameni noi, din multe colturi ale lumii, iti mentine un anumit tonus si nu lasa monotonia sa se instaleze.
      Pentru mine e un fel de retraire a studentiei, pentru ca locuiesc in aceeasi casa cu inca 11 persoane, tot din Romania, toti lucram la acelasi hotel, iar norocul a facut sa fim apropiati ca varsta si sa ne si intelegem, bine, exista si exceptii ca in orice grup eterogen, dar nu sunt notabile si nici demne de mentionat.
         Acestea fiind zise, de astazi va voi impartasi experinta traiului dincolo de granitele Romaniei. (Va rog sa ma scuzati pentru lipsa diacriticelor, dar momentan postez de pe mobil si inca nu am descoperit toate secretele).