O mica schimbare lingvistica, intr-o mare de schimbari

      Stiu, am inceput sa vin destul de rar, aici la mine acasa, dar in ultimul timp viata a palpitat si s-a miscat in asa o viteza ca nici nu am avut timp sa reflectez la ce mi se intampla si ce mi s-a intamplat pana acum.
       Din fericire numai lucruri bune, si curand voi implini un an de cand locuiesc intr-o alta tara, cand imi amintesc prima data cand am ajuns aici, habar nu aveam ce o sa se intample, dar un entuziasm si o dorinta de nou palpitau in tamplele mele. E ca atunci cand ai un al sasele simt, subconstientul tau stie ca va fi minunat, dar constientul inca nu a aflat.
        Si pentru ca am deja destui prieteni care, din pacate nu vorbesc romaneste, astazi am decis ca de acum  inainte voi scrie in limba engleza. Nu, nu pentru ca dupa un an de zile as fi uitat limba romana, limba mea materna. Asa ceva nu exista, nu iti vei uita niciodata limba materna, indiferent de cate limbi straine vei invata si de cat timp vei locui departe de tara, limba materna iti curge in vene, iti e implantata in ADN.
          O fac din simplul motiv ca imi doresc sa scriu pentru un public mai larg, mai diversificat. Asa ca de acum incolo ne citim in engleza :)

Fericirea are gust de paine cu unt

     Da...o sa scriu despre fericire, nu  in general, ci in mod subiectiv...vorbesc doar in numele meu.
    Am redescoperit gustul fericirii(o sa va rog sa ma scuzati daca va creste glicemia), da poate suna siropos, dar asta e...
    Mi-am adus aminte de copilarie, cand totul era simplu, fericirea pura si simpla, ca o felie de paine cu unt pe care o infulecai in fuga, pentru a mai rapi cateva ore de joaca.
      Exaltarea pe care o simteai atunci cand fugeai cu felia de paine intr-o mana si cu cealalta trageai usa dupa tine, in timp ce mama iti striga ora la care sa fi in casa.
         Dar o data ce inchideai usa dupa tine, ti se deschidea poarta unei lumi in care totul era posibil, in care frunzele capatau puteri supranaturale, in care simple bete aveau puterile unui Excalibru, si umbra unui copac te facea invizibil.
          Uneori stau si ma intreb in ce moment al vietii lasam toate astea in urma si hotaram sa ne luam costumul de oameni seriosi. Ne incruntam, ne aplecam de spate, si devenim prea ocupati pentru a fi fericiti.
           Oare chiar merita sa renuntam la fericire in cea mai pura forma a ei, pentru o viata in care si un simplu si sincer zambet necesita eforturi supranaturale. Oare se poate trai  o viata intreaga cu un zambet fals si un costum serios?? Fara sa te poti bucura de gustul unei felii de paine cu unt...
           

Revenire...

Revenire....
Wow...au trecut cateva luni bune (chiar minunate) de cand nu am mai scris. Nu, motivul nu este acela ca mi-ar fi secat inspiratia, sau ca mi-as fi pierdut pasiunea pentru scris, ci doar ca viata mea s-a schimbat, in bine as putea zice, dar, din pacate, nu am mai avut timp sa astern pe hartia blogosferei tot ce mi s-a intamplat...si da au fost multe.
    Dar o sa o luam incet, incet si incepem cu decizia care a deschis un nou capitol in viata mea....Am decis, in cele din urma, sa ma mut din Romania, nu, nu pentru ca nu imi place tara mea, ci pentru ca am vrut sa traiesc experienta unei alte culturi, un alt mediu si binenteles sa castig mai multi bani.
    Asa ca am plecat in Germania, in Rust, un orasel foarte mic, aproape satuc, care s-ar fi bucurat de aceeasi notorietate si monotonie ca si orasul meu natal, Resita, daca nu ar fi existat Europa Park.
     Si asa am plecat eu din "locul caldut" pe care l-ar fi reprezentat jobul meu in banca...spre necunoscut. Multi au spus ca ar fi o greseala sa imi parasesc "ilustra " mea cariera in banca pentru necunoscutul strainatatii. Si cum eu nu prea plec urechea la ce spun ceilalti, si intotdeauna fac doar ce ma taie capul, am plecat.
   De aproape patru luni traiesc si lucrez in Germania si pot spune ca imi place, si ca intr-un fel sau altul mi-am gasit locul.
    Aici viata are alt ritm, iar faptul ca in fiecare zi intalnesti oameni noi, din multe colturi ale lumii, iti mentine un anumit tonus si nu lasa monotonia sa se instaleze.
      Pentru mine e un fel de retraire a studentiei, pentru ca locuiesc in aceeasi casa cu inca 11 persoane, tot din Romania, toti lucram la acelasi hotel, iar norocul a facut sa fim apropiati ca varsta si sa ne si intelegem, bine, exista si exceptii ca in orice grup eterogen, dar nu sunt notabile si nici demne de mentionat.
         Acestea fiind zise, de astazi va voi impartasi experinta traiului dincolo de granitele Romaniei. (Va rog sa ma scuzati pentru lipsa diacriticelor, dar momentan postez de pe mobil si inca nu am descoperit toate secretele).
       

Schimbare...schimbare unde esti tu oare?

               Da...iarasi sunt in faza aia in care am nevoie de o schimbare, bine cei mai multi imi spun ca foarte des sunt in faza in care am nevoie de asta... Ce as putea spune, doar ca asa sunt eu, nu am ce face.
                De data asta vreau o schimbare mai mare, adica nu ma multumesc sa ma tund sau sa-mi vopsesc parul intr-o culoare tipatoare(bine poate o sa fac si asta) ma gandesc sa schimb peisajul, tara, locul de munca. Nu stiu exact cum o sa se intample dar asta vreau si de cateva saptamani tot bantui pe site-urile de locuri de munca si binenteles pe http://ec.europa.eu/eures/home.jsp?lang=ro, un site foarte bun de altfel pentru cei care vor sa se fereasca de asa-zisele "firme de recrutare" si de comisionele exorbitante, ca sa nu mai vorbim de tepele aferente.  Pe site-ul asta aveti posbilitatea sa aplicati direct la angajator, va intocmiti frumos un cv european si aici va ajuta http://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculum-vitae, un site care va ghideaza pas cu pas in intocmirea unui cv in format european.
                    Bine, revenind la obsesia sau mai bine zis nevoia mea de schimbare, am luat hotararea asta, sigur unii vor spune ca e bine altii vor spune ca nu e bine, ca mai bine raman in tara mea, ca de ce sa ma duc sa lucrez pentru straini..( bla bla bla) eu spun ca de experienta asta am nevoie acum si nu ma astept la nimic extraordinar sau minunat, vreau pur si simplu experienta asta indiferant de cat de aiurea, greu sau stresant va fi.
                     Pentru ca vreau sa-mi schimb locul de munca, nu pentru ca e prea stresant (desi e), sau pentru ca e monoton sau prost platit(chiar daca bifeaza toate criteriile), vreau sa-l schimb pentru ca sunt nemultumita, o nemultumire ce vine din interior si sincer nu-mi face bine.
                       Va intreb pe voi acum, cand va hotarati sa va schimbati locul de munca, cam din ce motive o faceti si cum procedati?
                 

Recrutare de mare angajament ep.2

                       Da...( nici eu nu credeam ca va exista un episod doi) revin cu episodul doi, al acestei experiente, sincera sa fiu chiar credeam ca dupa discutia avuta, tipul s-a linistit si a inteles ca nu ma intereseaza "super oferta lui". Ei bine m-am inselat, pentru ca ieri am primit din nou e-mail cu noua lui oferta care este tot cea veche, fara sa mentioneze in continuare numele companiei.
                        O sa si pun mai jos e-mailul, imi place ca incepe cu Dear Oana Maria Taut :))))):

Recuitment Agency

Dear Oana Maria Taut,



I am looking for 5 Full time Data Entry Staff. If you are interested in a job interview, please email me your CV, a recent foto & Skype ID.

Full time job - 8 hours a day - Monday to Friday.

 

Job Details 

• Fixed salary 870 RON to 1300 RON
• Stable job 
• 1 year project
• Training sessions 
• Working from home
• 09:00 - 18:00

Roles & Responsibilities

• Data entry, verify data and transfer data into database
• Research and copy and paste information
• Develop and maintain accurate data and quality control 
• Conduct internet research and marketing

Requirements

• Analytical skills
• Ability to learn and develop
• Attention to details
• English writing
• Sense of organization & discipline
• Positive attitude

                                       Trebuie sa recunosc ca fata de mailul anterior, a mai evoluat putin, adica cel putin e mai bine structurat, prezinta mai multe detalii, dar "uita" din nou un amanunt: numele companiei, si daca e vorba de o agentia de recrutare, oare nu are si aceea un nume???!!?? Intr-o lume normala, probabil ca da, in lumea acestuia, cel mai sigur nu.

                                Ce-i drept tipul este perseverent si desi in mailurile anterioare imi spunea ca a mai avut interviuri si cu altii si ca pareau mult mai simplu de lucrat cu ei, revine cu un mail in care imi spune ca are cinci pozitii libere. Perseverenta si multa inconsecventa, incep sa cred ca sunt mult prea complicata pentru oferta asta, in sensu ca analizez foarte mult, ceea ce este bine pentru mine, mai rau este pentru micii ecscroci ai internetului, care profita de cele mai multe ori de neatentia sau putina experienta a celor care cauta un loc de munca.

                                 Nu va promit, dar poate va exista si un episod 3, asta depinde de perseverenta d-lui Milles.

Recrutare de mare angajament

             Da....astazi o sa va povestesc ultima si cea mai tare experienta HR-istica, de recrutare. Bine nici nu cred ca e bine sa o includ in categoria recrutare, nu de alta dar nu vreau sa jignesc pe cei din HR, cei care chiar stiu ce fac.
            Deci, sa purcedem: Acum doua zile primesc un e-mail de pe o adresa oarecare de gmail, in care mi se comunica ca am fost selectata pentru un interviu pentru postul de Secretara\Asistent cercetare. Eu trebuia sa raspund si sa comunic pretentiile salariale si daca sunt sau nu interesata.
              Ok, le raspund, dar pun intrebarea fatala: Despre ce companie este vorba de fapt??? Imi raspunde, fara sa raspunda la intrebare si ma invita sa-l contactez pe skype pentru un interviu in ziua urmatoare. Ok, cadem de acord, eu sperand ca in interviul respectiv o sa ma lumineze despre ce vorbim mai exact. Adica in afara de faptul ca se lucra de acasa si ca trebuia sa cunosc limba engleza, nu stiam nimic.
                Binenteles ca am cautat adresa respectiva pe google, dar fara urma de reusita. Ok, vine ziua urmatoare, cum ma intorc de la locul de munca pe care inca il frecventez, dau sa ma conectez pe Skype, nu de alta da chiar eram curioasa sa aflu ce "companie" mai e si asta. In acelasi timp imi deschid si emailul. Domnul, persoana in discutie imi trimesese un mail la ora 10 dimineata in care imi spunea ca incepand cu ora respectiva il pot contacta. Ii raspund, explicandu-i ca abia acum am ajuns acasa, deoarece eu inca mai lucrez in alta parte. Si daca este in regula acum, sau nu. De aici el imi spune ca sunt prea complicata si incepe sa ma  intrebe daca as renunta la job-ul actual pentru un altul...Bine, intrebarea era irelevanta, dar sa spunem ca am trecut-o cu vederea si i-am raspuns foarte diplomat ca as renunta, daca stiu pentru ce renunt. Si din nou ii plasez intrebarea " Despre ce companie vorbim?" Fara raspuns desigur, dar imi mentioneza ca a intervievat si alti candidati si ca pareau mai usor de lucrat cu ei...Mda....Auzi eu sunt complicata :)) Pentru ca pun intrebari, pentru ca l-am intrebat de contract de munca, despre companie, intrebari firesti, pe care ai dreptul sa le pui, chiar si la un interviu in Romania. 
                      Bine, se pare ca tipul era din alta tara, sau cel putin asa pretindea, dar naravu...era exact cel caracteristic de patron parvenit, ca sa citez din elucubratiile individului: "If you are ready to work hard and jump when i ask jump and be well paid then let me know otherwise dont waste my time.

I am the boss. I am not hiring one." Da deja imi dadea de inteles ca am intrecut masura cu el si ca el e seful, chiar daca nu era, inca.

                    Bine dupa toata povestea asta, care, trebuie sa recunosc m-a amuzat teribil, pot spune ca in HR, in fiecare zi inveti cate ceva, uneori inveti cum se face la cel mai inalt nivel, frumos, alteori cum nu ar trebui sa se faca niciodata, dar se face mai mereu. HR, resursele umane, este un domeniu, foarte vast, si inca necunoscut pentru multi patroni, sefi, sefuti, managerei si alte denumiri sinonime, pentru ala de da cu pumnul in masa.

                   La final, si pe post de concluzie, va ofer o mica parte din conversatia avuta cu individul respectiv(Este in ordine inversa, asa ca cititi de jos in sus) :

Wow

On Apr 23, 2013 10:30 PM, "TAUT OANA" <tomznot@yahoo.com> wrote:

Yes, when you want to know details about the company you are applying it is called being bossy, ok..learned another important lesson. 

And under these conditions: having no clue what exactly is the job description (work hard and jump when i ask jump and be well paid - not exactly covers it)  I am not interested. Incredibly that you answerd my e-mails (saying nothing) without answering the most simple question: What is the company's name???? If you would have given me this answer, no time had been wasted.

I have no intention to waste anybody's time, especially mine. And it is not about impressing, it seems that some  don't like employees that know what they want.

So I'll say it again I am not interested in this offer anymore. 

---

From: Tony Milles <tony.milles.vlc@gmail.com>
To: TAUT OANA <tomznot@yahoo.com>
Sent: Tuesday, April 23, 2013 8:58 PM
Subject: Re: Secretary / Research Assistant 22 April 2013

Listen i have a lot of experience too. Over 15 years hiring people. I do not need to impress you. You need to impress me.

Now i prefer to hire people that want a job. Under my conditions. If you dont like that i dont answer your questiona then this is not the job for you.

If you are ready to work hard and jump when i ask jump and be well paid then let me know otherwise dont waste my time.

I am the boss. I am not hiring one.

On 23 Apr 2013 19:45, "TAUT OANA" <tomznot@yahoo.com> wrote:

It is not that I am complicated, mabe it is because I have some work experience, and talking with somebody on e-mail about a job offer, at a company that I don't even know how it is called, makes me ask a lot of questions, and I become skeptical when the answers are avoided.

I always like to be well informed, and always visit at least the websites of the companies that offer jobs that may interest me. An e-mail from a gmail adress lacks credibility. Mabe I am wrong, but I have seen a lot.

Have a nice evening.

Jurnalul pesimist al unui optimist

             In general sunt o persoana destul de optimista, dar ca orice om, am momente in care pesimismul ma invaluie. Cel putin astazi sau mai bine zis, acum, am un astfel de moment. Nu stiu daca poate fi numit pesimism sau doar introspectie.

              Momentul acela in care te iei pe tine in maini si te analizezi ca pe un obiect oarecare. Te intorci pe toate partile, analizezi toate aspectele. Si ajungi la concluzia ca se poate mai bine, mai mult. Sigur suna a cliseu (in ziua de azi cred ca a si trecut de mult granita cliseului). Traim intr-o lume atat de mica (si aici in mod evident nu ma refer la dimensiunile ei, mai degraba la aspiratiile), in care totusi ni se cere mereu mai mult, mai mult, cantitatile astea in care eu sincer simt ca ma afund - e ca un nisip miscator, cu cat te zbati mai mult, cu atat de duci in jos.

                Sincer in mometul de fata Romania e o mare groapa cu nisipuri miscatoare, poate am sa dezamagesc optimistii care inca mai vad ceva in aceasta tara, pe de alta parte ceilalti imi vor da dreptate. Niciodata nu poti multumi pe toata lumea, uneori esti in situatia in care nu multumesti pe nimeni, dar pana la urma cel mai important este sa te multumesti pe tine. Si cel mai greu este cand nu mai reusesti sa te multumesti pe tine insuti si se isca razboiul cu sinele.

                Razboiul cu sinele, un razboi rece, lung, apasator. Unii dintre noi suntem fiinte conflictuale, fara astampar, cautam mereu, ne place sa intram in adancurile meschine, mizere, decrepite ale existentei noastre. Si cu cat exploram mai mult, cu atat setea devine si mai mare, ajungem sa ne descompunem fiecare aspect in particule microscopice, ca mai apoi sa ne recompunem la loc si sa o luam de la capat.

                 De ce o luam de la capat?-nimeni nu stie inca, cel putin eu nu l-am intalnit sau nu l-am citit pe cel care ar detine raspunsul la aceasta intrebare. Si daca exista raspunsul, sper ca nu va fi descoperit prea curand, pentru ac atunci poate vom inceta sa o mai luam de la capat cu entuziastmul naiv, copilaresc cu care o facem indiferent de varsta.

                     

De astazi revin pe primul si vechiul meu blog...oanataut.mug.ro nu mai exista, din pacate am pierdut o parte din postari, dar o iau de la capat cu forte proaspete.... O sa incerc sa postez cat se poate de des.

m-am mutat

De acum incolo ma gasiti pe oanataut.mug.ro

Relaţia care strică prietenia

Citeam la adizyy pe blog despre despărţiri şi se întreba ea, de ce nu a rămas prietenă cu nici unul dintre foşti, ei bine aşa cum am zis asta chiar se întâmplă doar în filme sau în relaţiile în care nu a existat de la început prea multă pasiune de ambele părţi. Ce e şi mai interesant şi poate important de ţinut minte e faptul că, dacă ai o prietenie foarte strânsă cu un băiat/fată şi încerci să o transformi într-o relaţie... nu faci altceva decât să ucizi prietenia, în momentul în care relaţia va eşua, şi de cele mai multe ori se întâmplă asta, nu veţi reveni niciodată la stadiul iniţial de best friends.

Dacă vă înţelegeţi extraordinar ca şi prieteni, nu vă garanteză absolut deloc că veţi fi un cuplu extraordinar, nu merge aşa, nici eu nu ştiu exact de ce...probabil este una din legile nescrise ale universului.

Şi în momentul în care realizezi că a fost o greşeală, încercarea de transformare a prieteniei voastre, în acelaşi moment vei realiza că e prea târziu şi că nu mai poţi salva acea prietenie. Cel mai sănătos e să nu amesteci niciodată lucrurile pentru că rezultatul va fi unul împuţit, vorba aceea: lucrul amestecat pute.

Sigur ceea ce am spus eu aici e propria mea părere, vorbită din cele păţite, aştept părerile şi poveştile voastre despre cum aţi reuşit, dacă aţi reuşit vreodată să transformaţi o prietenie într-o relaţie de lungă durată?

Lie to me

Am început să mă uit de câteva zile la serialul Lie to me, mai bine zis am reînceput pentru că vizionasem acum câteva luni primul sezon şi într-o după-amiaza de weekend cu vreme oribilă l-am regăsit.

Pot să zic că m-a prins din nou, un subiect destul de fascinant dar care te face în viaţa reală să te uiţi de două ori la persoana cu care vorbeşti. Am avut faze în care încercam să-mi dau seama dacă sunt minţită sau nu.

Subiectul e fascinant, mai ales că am avut un subiect asemănător la o materie în facultate, despre semnele si semnalele care trădează mincinosul, bine ca orice subiect interesant, a fost tratat foarte superficial.

Bun, să vă spun un pic despre ce e vorba ( poate vă prinde şi pe voi) în Lie to me: Dr. Lightman a studiat timp de mai mulţi ani expresiile faciale si corporale, a descoperit că în momentul în care cineva minte, apare o microexpresie ce trădează minciuna, îşi înfiinţează o corporaţie unde împreună cu asociata lui Dr. Gilian Foster reuşesc să rezolve diferite cazuri de la crime până la fraude descoperind cine minte. E bine realizat, schimburile de replici sunt uneori savuroase şi mai învăţăm câte ceva util în lumea asta înşelătoare.

leapsa cu carti

Am luat o leapşa cu cărti de la adizzy(ea a luat-o de la mihaela), pentru că mi s-au părut interesante intrebările:

1. Dacă vi s-ar propune să va scrieţi biografia, cărui scriitor i-aţi încredinţa sarcina aceasta?

Cu siguranţă mi-aş incredinţa biografia lui Garcia Marquez, e scriitorul meu preferat, si cred că e unul dintre singurii scriitori care poate transforma chiar şi cea mai banală poveste într-o poveste captivantă. Bine nu spun ca viaţa mea ar fi banală, eu sunt de părere că nu există poveste de viaţă care să poată fi considerată banală sau neinteresantă, but that's just me.

2. Care sunt motivele pentru care i-ati incredinta lui sarcina aceasta?

Pentru modul în care a scris autobiografia: O viaţă.

3. Este sfarsitul lumii. Ce carte ati pune in capsula cosmica pentru a pastra o « urma» a umanitatii?

Aici îmi este cam greu sa mă hotărăsc, aş putea pune Război şi pace de Lev Tolstoi, sau chiarPe frontul de vest nimic nou de Erich Maria Remarque, de ce cărţi despre război? pentru ca cei ce vor urma să nu repete greşelile umanităţii.

4. Cum arata pentru dvs. pauza ideala pentru a citi o carte?

Nu trebuie să fie o pauză ideală, trebuie să fie doar o pauză, cartea pe care o citsc o va face pauza perfectă.

5. Dacă ati avea puterea de a « sterge » un personaj de roman care ar fi acesta?

Nu aş putea şterge vreun personaj, fiecare are locul lui, exact ca şi în viaţă.

6. Care sunt motivele pentru care ati scoate acest personaj?

Cum ziceam, nu există motiv pentru care să vrei să ştergi un personaj.

7. Cati kilometri ati merge pentru a gasi o carte ?

Dacă ar fi o carte pe care să mi-o doresc atât de mult, aş merge până la capătul lumii, chiar.

8. Daca ar fi posibil sa va intoarceti in trecut, ce scriitor ati vrea sa intalniti ?

Hm...probabil cu Dostoievski sau cu Asimov saur cu Mircea Eliade.

9. Care ar fi primele cuvinte care i le-ati adresa (In afara de « Buna ziua ») ?

Cred că aş fi emoţionată, deşi nu sunt emotivă, o astfel de întâlnire mi-ar da ceva fiori, aş vrea să aflu mai multe despre ei, despre cum au scris asemenea cărţi impresionante, c te ţin cu sufletul la gură.

10. Descrieti biblioteca visurilor voastre.

Întotdeauna mi-am imaginat-o ca fiind cu pereţii căptuşiţi de rafturi cu cărţi, o bibliotecă cu mai multe nivele, cu milioane de volume şi o fereastră din aceea semirotundă cu pervaz lat pe care te poţi aşeza să citeşti.

Haine noi pentru blogul meu

Astăzi m-am hotărât că vreau altă faţă pentru blogul meu. Aşa că am adus primăvara aici pe blog un pic mai repede. Cred că acest fapt se datorează şi dezamăgirii pe care am suferit-o azi dimineaţă când am văzut că ninge...iară.

Nu am nimic cu iarna, da vreau primăvară, vară, caldură, fără haine groase, fără ger. Iarna îmi dă o stare de somnolenţă continuă, nu e anotimpu meu pur si simplu. O iarnă prelungită o tortură, de multe ori mă gândeam că ar trebui să mă mut într-o ţară unde nu există iarnă.

Fiecare are un anotimp preferat, mie cel mai mult îmi place vara, când sunt 30 de grade..soare, aaa...deja visez. Nu ştiu cum sunteţi voi dar eu la peste 30 de grade sunt în elementul meu. Vouă cum vă place? Cald sau frig?

Cum să scoţi la imprimantă 52 de miliarde de euro şi scapi basma curată?

Asta da întrebare, răspunsul vi-l dau imediat, cred ca interesează pe toata lumea reţeta, mai ales în timpurile astea crizate. Răspunsul este la Irlanda, în vremuri de mari încercări economice s-au gândit ei că soluţiile simple sunt şi cele mai bune, aşa că au hotărât să mai imprime vreo 52 de miliarde de euro, aşa ca să mai scoată lumea şi mai ales băncile din criză. Problema e următoarea: pentru ca un stat să pună în circulaţie noi bancnote, trebuie să aibă un "spate" cum s-ar zice, o motivaţie, banii, sunt hârtii, dar pentru a deveni valoare trebuie să fie susţinuţi, fie de valori, de obligaţiuni din vizteria statului, fie să intre în circulţie pentru a înlocui bancnotele vechi...în traducere nu poţi scoate bani la imprimantă de fiecare dată când băncile sau populaţia se plâng că nu mai au.

Şi totuşi Banca Centrală a Irlandei a avut "cohones" şi a făcut asta, inainte de a aştepta unda verde a Băncii Centrale Europene, i-au scos la imprimantă şi gata, acum sunt gata să ajute orice ţară care ar avea nevoie de un împrumut. Şi ce credeţi ca a făcut Banca Europeană, mai nimic, se pare că se pregăteşte să-şi dea acordu.

Ce mai incoace şi încolo, Irlanda a cam luat peste picior, toate statele astea care s-au chinuit aproape un an cu măsuri de stopare a crizei, cu tot cu tăierile salariale, cu mărirea taxelor şi impozitelor. Numa noi nu ne-am putut gândi să mai scoatem nişte bani la imprimantă, cre' că ieşeam mai ieftin... şi nici nu nu mai imprumutam atâta de la FMI.

Exemplu de ţară cu atitudine, a pus picioru în prag şi a hotărât că nu mai împrumută de la nici o Banca Centrală Europeană, de genu: nu ne trebuie banii voştrii că ne facem noi alţii noi nouţi şi ieşim din criză.

Bine, acuma legal vorbind ce a făcut Irlanda e o mârşavie, sunt bani contrafăcuţi, interesant de urmărit cum va reacţiona Parlamentul European, statele europene, la toată chestia asta...sau va fi încă o escrocherie trecută sub tăcere, oricum media românească încă nu a răsuflat prea mult despre asta, tind să cred că va fi băgată sub preş şi uitată..om trăi şi om vedea.

sursa:http://www.talkfinance.net

Jos textila 2011

sursa foto:http://improveverywhere.com/2010/01/18/no-pants-subway-ride-2010/

Cam asta ar fi taducerea liberă (interpretabilă, personală, etc) a întâmplării de la New York şi din alte 50 de oraşe din lume. Cum s-a întamplat marea ''depantalonizare''? Păi s-au strâns oamenii în cele 6 puncte de întâlnire stabilite de organizatori, după care au luat cu asalt metroul şi au scăpat de pantaloni sau fuste...
Stau şi mă gândesc cum ar fi arătat un astfel de evniment în metroul din Bucureşti...Mai bine nu :)) Sigur ajungea subiect de Ştiri de ora ceaiului şi se găseau vreo câţiva ''puritani''(bine ei nu stiu că sunt aşa) să îi articuleze pe participanţi.
Revenind la eveniment, totul s-a desfaşurat firesc, au participat vreo 3000 de oameni, nu au avut loc arestări şi se pare că această manifestare a devenit tradiţie având în vedere că se organizează din 2002.
Aşadar oameni relaxaţi(în ciuda temperaturilor de afară) care şi-au văzut de treburilor lor, chiar dacă nu aveau pantaloni pe ei. Voi aţi participa la un astfel de eveniment? Cât de deschişi sunteţi?

noutăţi în viaţa mea

Nu o să vă povestesc ce am mai făcut eu în ultimul timp, chiar dacă a trecut destul de mult de când nu am scris. Dar nu despre asta e vorba în postarea aceasta. E vorba despre acel obicei enervant al unora de a ştii mai multe despre viaţa ta decât despre viaţa lor. Şi când există astfel de oameni începi să afli noutăţi din viaţa ta.
Tot felul de zvonuri care ajung la urechile tale şi rămâi uimit de ce afli că ai fi făcut sau ai fi zis.. Ceea ce e absolut uimitor la astfel de personaje, este modul în care se fac credibile, spun anumite aberaţii cu o convingere ce aproape ca te pune şi pe tine pe gânduri, subiectul în cauză.
Astfel de persoane, sunt povestitori înnăscuţi ca cei din reclama aia la bere, doar că îşi folosesc "talentul" în mod total neconstructiv, sunt de fapt acei povestitori care nu ştiu nici o poveste şi nu au destulă imaginaţie să inventeze personaje şi atunci iau oameni reali şi inventează bârfe despre ei. O practică de căcat...Nu m-am mai putut cenzura... dar chestiile astea chiar mă scot din sărite...adică bine că mai aflu şi eu de la alţii ce am mai făcut, că altfel habar n-aş avea...

Joaca de-a fotograful

Personajul alb e pisicul meu. :)

O poveste dulce de vară


Dixie s-a lăsat ai greu convins să pozeze şi a preferat să se retragă în casa lui.





Ăsta e Azorel, pozează impecabil...













Iar florile sunt plantate şi îngrijite de mama, eu doar le-am imortalizat. Asta e rezultatul ieşirii în natură de weekend-ul trecut. Mai precis ieşirea la grădina părinţilor mei.

o reclamă...care îşi face clienţii

de pe toxel.ro, cred că nu mai are nevoie de comentarii.
Pentru ca şi moartea poate fi promovată.
Mie mi-a plăcut ideea.

Alegeri bune sau rele

În fiecare zi sunt pusă în faţa unor alegeri pe care trebuie să le fac. Unele mai banale, altele importante, de genul celor care iţi schimbă viaţa pentru totdeauna sau pentru o perioadă foarte lungă.
Pe cele banale de genul cu ce să ma imbrac azi, ce aromă de îngheţată să îmi iau, ce film să văd, le trec uşor, pentru că nu prea există şanse să greşesc ireparabil. Dar ce se întâmplă cu acele alegeri care îţi schimbă viaţa. Şi despre care nu ştii exact ce îţi vor aduce, care ar putea fi consecinţele, unde te vor duce... Cineva mi-a zis o chestie interesantă acu vreo câteva săptămâni, înainte de a lua o decizie, acordă-ţi trei zile de gândire.
Până la urmă trei zile nu e prea mult, e o perioadă în care poţi întoarce problema pe toate părţile şi mai ales te poţi feri de a acţiona sub impulsul momentului, lucru ce te poate scuti de multe neplăceri şi chiar suferinţe.
Alegerea corectă, alegerea bună, bună pentru cine? în ce măsură pot fi eu sigură că fac o alegere bună...?intuiţie, feeling, presentiment, motive întemeiate.... Nu ştiu... voi ştiţi, cum alegeţi când alegeţi?

Răutăţi gratuite

Ce se întâmplă cu lumea sau mai bine zis cu românii, că avem o plăcere sadică din a face rău aşa doar pentru a vedea ce se întâmplă sau pentru a demonstra că putem.
Acum, nu sunt sigură dacă virusu ăsta a cuprins mai multe ţări/naţionalităţi, dar la noi sălăşluieşte cu siguranţă. Dacă stau să mă gândesc cred ca şi tabloidele de pe la noi ne-au educat în spiritul bârfei, al zvonurilor ieftine şi al scenariilor gen Trădaţi în Dragoste.
Ne place să ştim ce se întâmplă în ograda celuilalt, mai ales dacă e de rău. Ne îmbătăm cu drame mizere, alteori chiar de domeniul sf-ului. Chiar azi mergeam cu tramvaiul şi nu am putut să nu observ câţiva pensionari care sorbeau "informaţiile" din acele "ziare" cu multe poze colorate şi titluri scrise cu litere enorme.
Adică, vorba aceea, ţara arde şi baba se piaptănă, orice problemă economică păleşte în faţa problemelor lui Moni cu Iri, sau a Bombelor sexy pe cale de a face implozie.
Încep să mă gândesc la faptul ca poate bârfa, scandalul ţine de foame. Deci vă imaginaţi ce audienţe o să aibă Dan Senzaţionescu, ce o să stea lumea la coadă să cumpere "ziarele" cu pricina.
Ce să mai, sunt prea mulţi care stau şi ţes adevărate intrigi doar de dragul de a obţine acea satisfacţie meschină că au făcut un rău. Vorba ceea e uşor să-i faci cuiva rău, mai greu e să-i faci bine. Întrebarea este cum ne ferim de astfel de oameni?