Se afișează postările cu eticheta barfe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta barfe. Afișați toate postările

vineri, 4 iunie 2010

Răutăţi gratuite

Ce se întâmplă cu lumea sau mai bine zis cu românii, că avem o plăcere sadică din a face rău aşa doar pentru a vedea ce se întâmplă sau pentru a demonstra că putem.
Acum, nu sunt sigură dacă virusu ăsta a cuprins mai multe ţări/naţionalităţi, dar la noi sălăşluieşte cu siguranţă. Dacă stau să mă gândesc cred ca şi tabloidele de pe la noi ne-au educat în spiritul bârfei, al zvonurilor ieftine şi al scenariilor gen Trădaţi în Dragoste.
Ne place să ştim ce se întâmplă în ograda celuilalt, mai ales dacă e de rău. Ne îmbătăm cu drame mizere, alteori chiar de domeniul sf-ului. Chiar azi mergeam cu tramvaiul şi nu am putut să nu observ câţiva pensionari care sorbeau "informaţiile" din acele "ziare" cu multe poze colorate şi titluri scrise cu litere enorme.
Adică, vorba aceea, ţara arde şi baba se piaptănă, orice problemă economică păleşte în faţa problemelor lui Moni cu Iri, sau a Bombelor sexy pe cale de a face implozie.
Încep să mă gândesc la faptul ca poate bârfa, scandalul ţine de foame. Deci vă imaginaţi ce audienţe o să aibă Dan Senzaţionescu, ce o să stea lumea la coadă să cumpere "ziarele" cu pricina.
Ce să mai, sunt prea mulţi care stau şi ţes adevărate intrigi doar de dragul de a obţine acea satisfacţie meschină că au făcut un rău. Vorba ceea e uşor să-i faci cuiva rău, mai greu e să-i faci bine. Întrebarea este cum ne ferim de astfel de oameni?

vineri, 29 ianuarie 2010

sfaturi, barfe, batai de cap

Sunt anumite lucruri care par să-mi depaşească capacitatea mea de înţelegere. Deşi pot să mă laud singură spunând că sunt o persoană extrem de înţelegătoare, asta până îmi calci teritoriul şi îmi ignori principiile şi dorinţele. În momentul în care ai făcut asta, cel mai probabil n-o să explodez în secunda următoare....dar devin o bombă cu ceas.
Probabil că la mine spiritul de libertate s-a dezvoltat în exces, aşa au fost circumstanţele, mereu am făcut exact ce am vrut, părinţii nu mi-au impus niciodată părerile lor, şi dacă ar fi încercat nu ar fi avut nici o şansă de izbândă.
Adică, eu merg pe ideea că poţi stii ce e bine numai şi numai pentru tine - şi uneori mai greşeşti şi aici- pentru ceilalţi...e mai bine să nu te bagi. Nu de altceva, dar există şanse foarte mari să greşeşti. Şi dacă se întâmplă să greşeşti... e grav. Adică greşelile pe care le faci faţă de propria persoană sunt una, până la urmă te poţi ierta. Când vine vorba de o altă persoană nu poţi fi sigur că te va ierta.
Şi dacă stau să mă gândesc, dacă fiecare şi-ar vedea de treaba lui, nu s-ar mai amesteca în grădina altuia, nu ar mai exista bârfe, discuţii, poveştirile de noapte de la acasă tv, can-can-urile etc. A...da aşa ceva e utopie, vă daţi seama în ce lume perfectă am trăi, ce bine ar merge totul, cât timp economisit şi folosit în scopuri mai nobile, câtă energie, totul ar fi mult prea minunat, simplu.
M-am lăsat dusă de val şi am început să creez lumi utopice. Revenind cu picioarele pe pământ, în viaţă, foarte mulţi ştiu să dea sfaturi, sunt chiar sfătuitori profesionişti care cu asta se ocupă, ai o problemă, nu ştii cum să scapi de o durere de cap, ţi s-a înfundat chiuveta, nu ştii cu ce să te îmbraci diseară...orice, absolut orice ei îţi rezolvă. Cred că toţi am întâlnit la un moment dat astfel de persoane...Fiecare aveţi prin apropiere sau prin depărtare un astfel de cunoscător a tot şi a toate, nu? Eu sincer încerc să mă feresc de astfel de oameni pentru că mă scot din sărite!