miercuri, 20 august 2014

Fericirea are gust de paine cu unt

     Da...o sa scriu despre fericire, nu  in general, ci in mod subiectiv...vorbesc doar in numele meu.
    Am redescoperit gustul fericirii(o sa va rog sa ma scuzati daca va creste glicemia), da poate suna siropos, dar asta e...
    Mi-am adus aminte de copilarie, cand totul era simplu, fericirea pura si simpla, ca o felie de paine cu unt pe care o infulecai in fuga, pentru a mai rapi cateva ore de joaca.
      Exaltarea pe care o simteai atunci cand fugeai cu felia de paine intr-o mana si cu cealalta trageai usa dupa tine, in timp ce mama iti striga ora la care sa fi in casa.
         Dar o data ce inchideai usa dupa tine, ti se deschidea poarta unei lumi in care totul era posibil, in care frunzele capatau puteri supranaturale, in care simple bete aveau puterile unui Excalibru, si umbra unui copac te facea invizibil.
          Uneori stau si ma intreb in ce moment al vietii lasam toate astea in urma si hotaram sa ne luam costumul de oameni seriosi. Ne incruntam, ne aplecam de spate, si devenim prea ocupati pentru a fi fericiti.
           Oare chiar merita sa renuntam la fericire in cea mai pura forma a ei, pentru o viata in care si un simplu si sincer zambet necesita eforturi supranaturale. Oare se poate trai  o viata intreaga cu un zambet fals si un costum serios?? Fara sa te poti bucura de gustul unei felii de paine cu unt...